La gazette piétrolaise

A Petra di Verde, u nostru paese

Scritti perdullacci

Ogni Perdullacciu o discendente di Perdullacci pò scrive qui ciò ch'ellu crede e pensa, in corsu o in francese.  A piezza e e parulle, qui, sò libere.  Più ci ne serà chi scriveranu e megliu serà.  E i furesteri?  S'ella li si da di scrive, ancu per elli ci porremu acconcià.

U primu à scrive, e c'o ringraziu, é u miò amicu Joseph Leoni, perdullacciu, figliolu, figliulinu e arcifigliulinu de perdullacci.  Ci simu cunnisciuti criature, muntichjesi tutte dui.  Oghje otantenne, cume mè, Joseph é statu insegnente; ha pigliatu a ritirata cume direttore di scola.  Dopu é statu parecchji anni presidente di l'ADECEC, a casa culturale cerviuninca chi face onore à a Corsica, à a so lingua e à a so storia.

Qui rammenta una fola ch'ella contava, à A Petra in Gaeta, Luisa Vinciguerra, nata Nicoli, donna spiritosa e alegra chi mo trovava sempre vulenteri in Piezza à u pianu o pè a Bertulaccia.

Eccula ssa fola


A pelle

Fola intesa in a Petra di Verde. A cuntava  Luisa  Nicoli –Vinciguerra,  in  Gaeta.


A so vechja mamma si ne era morta è Orsusantu, u buiatteru di a Pentaluna, avia in casa, più bisognu d’una donna chè di denari.

Compiu ch’ellu ebbe a seminera, si primurò di buscassi prestu un pezzu di moglia.  Ma ùn volse esce di paese è si fece chì a scelta era poca. Andò à dumandà a figliola di Saveria, Anghjulastella.

Era una bellissima zitella, onesta, franca è bravaccia, ma pocu fattia,  lasciava corre ancu l’oliu s’ella trovava à chjachjerà.  Quessa  Orsusantu à sapia, ma ùn si ne primurava chì cunniscia almenu à quale ellu pigliava.

“E persone, d’altronde, ripetia, s’acconcianu cum’è e some per strada”.

Fecenu cum’è quasi tutti, si ne fughjinu.

Quandu Anghjulastella ghjunse in casa d’Orsusantu, l’omu li ne fece fà u giru da a cantina à u granaghju.

“Oh,oh!  Chì hè ista bella pelle”?  dumandò insischita à moglia à u maritu. 

“Â u pede di u lettu n’avia digià vistu; appesa à a porta d’una scanceria, mai”.

Era una pellona di muntone, bianca cum’è neve è ricciulina.

“Ista pelle, disse u sposu, sciacchendu in fronte di a so tesora un basgiu inzuccheratu, ista pelle hè una pelle incantata.  L’aghju compra in Cervioni, apposta per tè, per ch’ella t’aiuti à fà tutti i to affari in ista casa chì, oramai, hè toia.

Grazia à ella averemu suppa è tianu, sulaghje è scale spazzate, lettu acconciu, piatti lavati, acqua ghjunta da a funtana, panni puliti, cusgiti è stirati, fuco accesu è capra munta.  Ti ripetu, hè una pelle incantata, sà fà tuttu!”

Umbè!  À què po’ u rigalu ùn mi ci aspettava, disse Anghjulastella, stinzendu i pedi per abbraccià u so maritu è ringraziallu.  “Ci avimu da campà!”

Da veru, si camponu. Saveria, a mamma, li portò una pignatta colma di lasagne è un tianu di caprettu.  Ci ne fù pè a settimana…

- O Orsusà, ne farà roba cusì bona a to pelle incanta?

Umbò!  Siccome, cara ùn l’aghju pagata!  Viderai!

U luni di l’edima dopu, Orsusantu si rizzò à l’alba per andà à lavurà. Anghjulastella, slaziata cum’è sempre si pisò altita.  S’affaccò in finestra, duv’ella stede una stonda à bocchipenzulà appughjata di goviti  à a sponda, falò in piazza, andò ind’è a mamma è po’ à a funtana, mancu tantu per empiesi un stagnone d’acqua ma per sentesi l’ultimi puttachji.

A meziornu ùn ebbe mancu l’arbitriu di cullà in casa pè a curiosità di vede ciò chì a pelle avia approntatu per cullazione.  Si ne stava in piazza aspettendu à Orsusantu chì, ghjustappuntu, affaccava à u guadru di a stretta, cù a so sarachetta pendiconi nantu à una spalla è, nantu à l’altra, u so staffile è a sacchetta.

Aghju una fame chì troncu, disse l’omu franchendu a porta è basgendu à Anghjulastella in fondu di scala.  Chì ci averà fattu a pelle per manghjà?...

Fù dipiù stupita a moglia chè u maritu.  A pelle s’era sempre appesa à listessu locu, u focu era spintu è a tavula spachja.  Nunda di fattu, mancu u lettu, miaulava di fame ancu u ghjattu…

Per oghje, disse Orsusantu, manghjaremu pane è prisuttu, casgiu, noci è fighi secchi.  Ma per cena, a mo tesora, farai u piacè, è ùn ti ne scurdarai, di dì à a pelle bianca d’approntacci qualcosa di callu.  Cum’ella pare à tè:  suppa d’erbiglie, o taglierini, o pilluli è latte, o pomi in pappina…

- Quessa po’ à li diceraghju, parti puru spenseratu.

A sera, à l’attrachju, Anghjulastella era sempre à chjachjerà ind’è a so vicina quandu Orsusantu rientrava.  L’omu ùn avia micca in manu u so stafile ma un baterchju, fattu di castagnu verde.

- O Anghjulastè!

À a voce d’Orsusantu, a donna corse in casa pensendu chì era ora di fà cena.  Ma, in cima di scala, fermò più chè mai surpresa:  u so maritu à tavulinu posava, scuntentu cum’è un cane, dinanzu à u piattu viotu.

Anghjulastella dede un colpu d’ochju à a pelle chì s’era sempre appesa à…  u listessu locu.

- L’aghju, prima d’esce, dettu d’accende u focu, di facci una suppa d’erbiglie cù u pane incicciatu è per appressu duie frittelle castagnine.   Ancu chì a l’aghju ripetuta à alta voce è da vicinu.  Ma secondu l’aria, a  pelle ùn capisce u corsu…

- Ai forse raggiò.  Tè, posa nantu à ista panca è mettitila addossu.  Tenila forte ch’ella ùn ti scappi.  Stringhjilati cum’è un mantellu.  Aghju quì un bastone, s’ella ùn capisce u corsu a mi saperà dì…

Boffa è dalli!  Orsusantu ne dete à a pelle quant’è à e fere in l’orzu.  À ogni baterchjata, Anghjulastella ughjulava cum’è una misgia scannata:

- Oimè e mo reni!  Oimè u mo spinu!

- Perdonami a mo tesora cara, stringhji i denti è stattine allegra chì a pelle hè corsa, ma secondu mè ùn era stata bella concia…  Vai puru ch’ ista volta hà capitu.  Voli scumette chì dumane ci ferà pomi in tianu, o figatellu arustitu, oo…

U lindumane, à meziornu in puntu, propiu quandu u sole spuntava di paru à u stazzu di Paulucciu, Orsusantu si ne ghjunghjia…  A piazza l’avia spazzata qualchissia, ci eranu i panni tesi, u fume surtia da u tettu è da u portellu spalancatu venia un muscu deliziosu di roba fritta.

Stancu era l’omu, ma quantunque cullò e scale più lestu chè mai.  Ùn fù poca surpresa!  Ista volta a pelle ùn era più appesa è di capu in u fucone a moglia scumbattia, à quandu di tizzone, à quandu di furcina, tenendu pè a coda…  una palella.

Ebbe à calassi ancu ellu per basgialla.

- Cara di mè, mi pare ch’ista volta a pelle abbia capitu.

- Lascia areghje, posati à tavulinu è…  manghja si t’ai fame, t’aghju fattu e fritelle.

- Vulenteri a mo tesora inzuccherata, ma ùn vegu più a pelle, induve si ne hè andata?

- À fassi leghje, à to pelle incantata.  È postu ch ‘ella ùn capia nè corsu nè latinu, l’aghju madata in carciula…  cù Murinu.

Ebbenu cinque figlioli:  duie femine è trè maschji.  Un mudellu di famiglia.

Découvrez la suite de la rubrique “Scritti perdullaci”.